USR Botoșani face un apel public către Consiliul Județean pentru deblocarea, reînceperea și finalizarea, în cel mai scurt timp, a lucrărilor de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalul Județean Mavromati.
Lucrările la UPU sunt oprite de câteva luni, autoritățile dând vina pe erori de proiectare și probleme de comunicare. Lucrările de modernizare a unității au fost demarate în luna martie 2021, iar termenul de finalizare stabilit în contract era martie 2022. Deși luna viitoare este termenul limită de finalizare, conform recepțiilor și plăților făcute de Consiliul Județean, s-au realizat doar 47% din totalul lucrărilor.
Situația creată la principala unitate spitalicească din județ afectează zilnic viețile și sănătatea celor care au nevoie de serviciile medicale la Spitalul Județean Mavromati. Lucrările de reabilitare a UPU îi ține în condiții improprii de funcționare pe cei din secțiile mutate sau afectate de reorganizare și face efectiv inaccesibil spitalul de urgență. Închiderea parcării spitalului, insuficientă și când era deschisă, restricționează serios accesul la spital sau la clinica din incintă. A însoți o rudă bolnavă ce are nevoie de analize sau consultații înseamnă, în primul rând, să încalci legislația rutieră, să parchezi pe stradă cât mai aproape de intrarea spitalului, în zone interzise și apoi să mergi zeci sau sute de metri pe jos cu bolnavul până ajungi în incinta clădirii. Toate astea fac ca traficul pe străzile Marchian, Cuza Vodă și Bulevardul Mihai Eminescu să fie un calvar, zi de zi blocat de mașini parcate neregulamentar.
Inaugurat cu surle și trâmbițe, contractul de finanțare s-a semnat în februarie 2021, lucrările s-au făcut în condiții de pandemie, cu noi cerințe și pe bani deloc puțini, 11 milioane de lei, din care 60% bani din fonduri UE. Autoritățile trebuiau doar să se asigure că se finalizează cât de repede posibil, pentru a nu congestiona și mai mult spitalul în care pandemia făcea zilnic victime. Asigurările date de șefii Consiliului Județean, prin care anunțau că la finalul lui 2021 noul UPU va fi gata, s-au dovedit a fi doar niște promisiuni mincinoase.
Lucrările pe șantierul UPU sunt sistate de trei luni. Corecțiile proiectului, suplimentarea de lucrări, noi alocări financiare din banii contribuabililor, precum o suplimentare din banii proprii ai CJ de 1,5 milioane lei, toate sunt explicații ce se traduc în vieți de oameni, suferință și disconfort zilnic. Indiferent de cauzele sau justificările autorităților, este nepermis să nu se intervină cu proceduri de urgență pentru reînceperea lucrărilor.
Făcându-se că nu văd gravitatea împotmolirii proiectul UPU, șefii Consiliului Județean au avut grijă, în schimb, să laude public conducerea Spitalului Județean Mavromati, desemnată tot de ei, pentru activitatea sa și pentru finanțările menite să pregătească unitatea pentru pandemie cu noi dotări.
”Vom saluta noile dotări, atunci când chiar se vor face, dar ținem să precizăm că pandemia aproape a trecut, deci e ridicol să te mai și lauzi că abia acum te pregătești pentru a o înfrunta. Până atunci, însă, avem o problemă majoră la SPITALUL DE URGENȚĂ ce necesită intervenții și soluționare!”, a declarat deputatul USR Andrei-Iulian Drancă.
(Comunicat USR Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: