USL contestă aproape jumătate din șefii secţiilor din municipiu - DOCUMENT

 

Uniunea Social Liberală a depus nici mai mult, nici mai puţin de 39 de contestaţii la Biroul Electoral de Circumscripţie Municipală (BECM). Acestea survin tragerii la sorţi care a avut loc luni la Tribunalul Botoşani.

Atunci s-au desemnat preşedinţii şi locţiitorii celor 85 de secţii de votare din municipiu. Liberalii, social-democraţii şi conservatorii nu au fost nemulţumiţi de procedura propriu-zisă, ci de faptul că 39 dintre cei care au devenit şefi la aceste structuri sunt angajaţi ai Primăriei Botoşani sau ai unităţilor subordonate municipalităţii. Întrunit miercuri în şedinţă BECM a respins cu o largă majoritate acţiunea înaintată de USL-işti. Preşedintele BECM a considerat neîntemeiată contestaţia deoarece angajaţii în cauză au contracte de muncă în baza Codului Muncii, unii fiind chiar funcţionarii publici. „Mai mult decât atât, funcţia de primar este o funcţie de autoritate publică aleasă, în timp ce funcţiile celor 39 persoane sunt funcţii de autoritate publică numite, aceste funcţii nefiind condiţionate de numirea sau încetarea funcţiei de primar”, se arată în hotărârea semnată de judecătorul Adrian Murariu, preşedintele BECM. Împotrivă a votat doar reprezentantul USL în Biroul Electoral de la Municipiu. Deţinerea unor funcţii de conducere la secţiile de votare de către angajaţi din primării a devenit o practică frecventă după revoluţie, atât în municipiul reşedinţă, cât şi în judeţ.

VEZI AICI LISTA COMPLETĂ A PREŞEDINŢILOR ŞI LOCŢIITORILOR SECŢIILOR DE VOTARE:
 Casier, tehnician, agent vânzări, dar şi profesori & jurişti şefi la votare – LISTA