URMĂRIRE în trafic după un tânăr care nu a oprit la semnalul polițiștilor – CE ascundea

Polițiștii au întocmit dosar penal.

 

 La data de 19 octombrie 2020, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Borzești, comuna Ungureni, au constatat că din sens opus al direcției de mers se deplasa un autoturism ce avea defecțiuni la sistemul de iluminat, fapt pentru care au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire.

      

 

  Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat și și-a continuat deplasare, polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, fiind identificat pe un imaș din extravilanul localității Borzești, comuna Ungureni, județul Botoșani.

 

 

Procedând la interceptarea și legitimarea conducătorului autoturismului, s-a constatat că este vorba de un tânăr de 25 ani din sat Borzești, comuna Ungureni, județul Botoșani, care nu deținea permis de conducere.

        

În cauză s-a întocmit dosar  penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție procedurală.

      

 

  De asemenea, acesta a fost sancționat contravențional conform prevederilor legislației în vigoare ce reglementează circulația autovehiculelor pe drumurile publice și s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare al autoturismului.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store