Țurcanu s-a întors la origini : Pleiadă de șefi la Dracșani, s-a dat start la lucrări – GALERIE FOTO

De mult timp nu a mai văzut satul Dracșani, locul natal al președintelui Consiliului Județean, Florin Țurcanu atât de mulți șefi sau mașini de lux. În jurul orei 12:00 din ziua de vineri, conducerea Consiliului Județean dar și directori de la Transporturi Auto s-au deplasat în comuna Sulița, primii pentru a preda celorlalți drumul județean care urmează să fie modernizat.

 

Este vorba despre artera rutieră care are o lungime totală de 8,6 kilometri, respectiv Copălău – Cerbu – Dracșani.
”12 luni este termenul de execuție, noi ca să putem obține acest proiect am dat declarație pe propria răspundere semnată de vicepreședinți și administratorul public că vom implementa în timp util acest proiect, dacă nu, CJ se angajează să plătească tot proiectul către Ministerul Fondurilor Europene. Și atunci clar că am pus și aceste condiții în contractul cu constructorul”, a declarat Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean.

Reprezentanții  constructorului au dat asigurări că vor încerca să urgenteze intervențiile pe artera rutieră și, dacă vremea va permite, până la prima zăpadă se poate turna primul strat de asfalt.
”Sunt o categorie de obiective care pot fi executate, permite inclusiv timpul care este în favoarea noastră, începem cu terasamentele cu categorii de șanțuri, inclusiv drumuri laterale. Dacă avem loc și dă Dumnezeu să fie vreme foarte bună până în octombrie chiar putem ataca inclusiv primul strat de uzură și binderul. Nu este nici o problemă, noi ne grăbim la fel de mult ca și cetățenii de aici care s-ar bucura foarte mult să aibă un drum european”, a declarat și Viorica Timofti, director în cadrul firmei Transporturi Auto.

Toată pleiada de șefi s-a îndreptat ulterior de la Dracșani către celălalt capăt al drumului, adică la Copălău unde, în curtea Primăriei s-a semnat procesul verbal de începere a lucrărilor. Șantierul va fi deschis oficial luni, 1 septembrie 2014.
”Noi am început demersurile de mai bine de 10 ani de zile la ADR Piatra Neamț și tot am așteptat. Având în vedere că pe o distanță  de aproximativ 4 kilometri drumul național străbate și comuna noastră, vă dați seama că este de o importanță vitală, cel puțin în timpul iernii când circulația este mai greoaie”, a afirmat și Ciprian Ivanov, primarul comunei Copălău.

Au mers la Dracșani Florin Țurcanu, vicepreședinții Gheorghe Sorescu și Cristian Achiței, administratorul public al județului, Radu Judele și deputatul PNL, Verginel Gireadă. Ultimul a stat mai mult în plan secund. (G.E.)
CITEȘTE:
 Drumurile lui Țurcanu blocate în contestații: Asta este bătălia!
[[galerie-foto]]