Țurcanu, povestea celei mai mari țepe din carieră – cum i-au tras-o PSD-iștii

Președintele Consiliului Județean Botoșani trăiește în acest zile cele mai dificile momente din cariera de politician. Florin Țurcanu se află în pragul demiterii din funcția publică și asta după o relație bolnăvicioasă cu social-democrații.

 

Două luni de pretexte pentru amânarea luării unei decizii

Șeful CJ Botoșani a fost condamnat pe 11 decembrie la șase luni de închisoare cu suspendare în procesul de fals intelectual întocmit în urma unei delegații permanente a PNL Botoșani. De atunci, mai bine de două luni de zile, prefectul Costică Macaleți, fost timp de opt ani deputat PSD și care continuă să meargă la sediul partidului deși teoretic este apolitic, a prelungit cât a putut de mult luarea unei decizii. Inițial a susținut că nu i-a venit încheierea de ședință a instanței și că nu poate lua în considerare site-ul Curții de Apel Suceava, deși acesta este unul oficial. Apoi, și-a luat câteva zile de concediu. A fost perioada sărbătorilor și a arătat că așteaptă punctul de vedere al serviciului juridic din Prefectura Botoșani, pentru ca, atunci când juriștii s-au exprimat, să amâne din nou luarea unei măsuri pe motiv că referatul compartimentului din subordine nu ar fi foarte clar. Ca atare, a mai găsit un subterfugiu: a scris Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a cărui răspuns ar fi ajuns vineri sau luni la Prefectura Botoșani.

Cât a scăldat-o prefectul, lui Portariuc i-au trecut cele mai importante proiecte cu votul câtorva consilieri liberali

Ei bine, incredibilă coincidență, în toată această perioadă scursă de la pronunțarea judecătorilor și sosirea răspunsului de la MAI, relația lui Florin Țurcanu cu PSD-iștii a cunoscut modificări majore. Copreședintele PNL Botoșani nu i-a mai criticat pe social-democrați, iar aceștia la rândul lor, nu au mai avut ceva să îi reproșeze. Lui Ovidiu Portariuc i-au trecut în Consiliul Local Botoșani cele mai importante proiecte din 2015 și asta în forma dorită de el: organigrama și statul de funcții cu angajarea a peste 20 noi persoane și dublarea de la patru la opt a numărului de directori, precum și bugetul municipiului pe anul în curs. Iar aceste hotărâri au fost adoptate cu votul esențial al consilierilor PNL, elocvent fiind proiectul cu organigrama și statul de funcții, care a fost adoptat după ce doi consilieri aflați în aria de influență administrativă a lui Florin Țurcanu, Stelian Pleșca și Gabriel Muraru, au votat alături de PSD-iști, deși grupul marelui PNL Botoșani hotărâse să nu voteze proiectul în forma propusă de edilul șef.
Foarte interesant, după ce joi bugetul municipiului a fost adoptat de CL Botoșani, adică după ce lui Ovidiu Portariuc i-au trecut cele mai importante proiecte, vineri sau luni Prefectura a primit răspunsul de la MAI prin care se recomandă demiterea lui Florin Țurcanu. Astfel, acesta este foarte aproape de a rămâne fără funcție după ce tocmai prin votul consilierilor PNL edilului șef i-au fost adoptate cele mai importante proiecte de hotărâri. Prefectul a anunțat ieri că, cel mai târziu în cursul zilei de marți, va emite un comunicat oficial pe această temă.
Sergiu BĂLĂȘCĂU
CITEȘTE ȘI:
 Consilierii PNL de la municipiu care se dau în bărci cu PSD-iștii – la ghiulul ”Împăratului”. Și cu nevasta dacă e nevoie – DOCUMENT
[[banner]]
CITEȘTE ȘI:
 Țurcanu neagă pactul cu „diavolul roșu”: Nu am băut nici o cafea cu Federovici sau Macaleți, nici cu neam de neamul lor!