Imediat după ce s-a judecat termenul din procesul de corupție al fostului președinte al Consiliului Județean, s-a pus în discuție verificarea măsurilor preventive dispuse față de Florin Țurcanu.
Prima a avut o pledoarie în fața instanței reprezentanta Ministerului Public care a arătat că dorește continuarea măsurii controlului judiciar, întrucât, dacă la urmărirea penală Florin Țurcanu s-a declarat vinovat de unele acuzații care i se aduc, în fața instanței poziția sa a fost alta.
”Măsurile controlului judiciar trebuie să fie proporționale cu procesul de urmărire penală”, a spus Luminița Ailoaie, procurorul DNA Suceava.
Avocata lui Florin Țurcanu a fost următoarea la pledoarie și a cerut ridicarea tuturor măsurilor dispuse în cazul clientului ei care a demonstrat că respectă obligațiile care-i revin și mai mult decât atât, a fost deja închis pe o perioadă de 1 an și 2 luni de zile.
Judecătorul a anunțat că această cauză rămâne în pronunțare, iar ma târziu, în cursul aceleași zile, sentința a fost publicată pe portal.
”Menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul Ţurcanu Florin, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de la 2.05.2017 până la data de 30.06.2017”, se arată în hotărârea judecătorească.
Practic, Florin Țurcanu trebuie să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la Poliția municipiului Botoșani, organ de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului ce urmează a fi întomcit de către organele de poliție, sau de câte ori va fi chemat
- să nu depășească limita teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar ce instrumentează prezenta cauză
- să nu se apropie, să nu comunice, direct sau indirect cu coinculpatul Aristomel Anușcă
Avocatul lui Florin Țurcanu a cerut ridicarea acestor măsuri deoarece, acesta are calitatea de manager la o firmă și trebuie să călătorească în interes de afaceri și să poarte negocieri care pot dura și zile la rând, în locații din întreaga țară.