Țurcanu a revenit în Sulița cot la cot cu „duşmanul natal” – FOTOGALERIE 

 

Caravana agricolă condusă de preşedintele Consiliului Botoşani, Florin Ţurcanu, a ajuns joi după-amiază la Suliţa, în comuna natală a acestuia. Întâlnirea la care au participat aproximativ 80 de locuitori ai comunei a fost organizată chiar la Primăria Suliţa, şeful CJ Botoşani luând loc alături de primarul Costinel Ciubotaru, cu care s-a războit ani la rând în localitate.
Florin Turcanu intalnire fermieri Sulita

Florin Ţurcanu a propus consătenilor săi soluţii la diverse probleme ale comunităţii, de la intabularea terenurilor sau delimitarea în piaţă a produselor autohtone faţă de cele din import, la accesarea fondurilor europene cu ajutorul formelor asociative şi a GAL-urilor (Grupuri de Acţiune Locală) şi irigarea terenurilor. De asemenea, preşedintele CJ Botoşani a prezentat planuri pentru creşterea economică a comunei, activităţile vizate fiind agricultura, zootehnia, piscicultura şi legumicultura.
„Acesta a încurajat încrederea cetăţenilor în asociaţii şi cooperative, arătând că numai în acest mod de desfăşurare a activităţii vor obţine o dezvoltare economică semnificativă. De asemenea,  fermierilor li s-a promis că se vor accesa programe pentru irigaţii şi se va încerca lărgirea zonei defavorizate, în aşa fel încât, aceasta să cuprindă şi comuna Suliţa”,
se arată într-un comunicat de presă trimis de CJ Botoşani.
Ulterior, şeful judeţului şi-a continuat vizita în Lunca, Todireni, Hlipiceni, Răuseni şi Blândeşti. Printre altele, Florin Ţurcanu le-a pus în vedere celor prezenţi că fiscalizarea agriculturii a devenit oficială, clarificând punctual modificările legislative ce vor intra în vigoare de la 1 februarie.
În 2008 Costinel Ciubotaru a câştigat funcţia de primar la Suliţa cu daor câteva zeci de voturi în faţa Maurei Ţurcanu, fosta soţie a lui Florin Ţurcanu, în anii ce au urmat Ciubotaru încercând inclusiv să îl execute silit pe ex-deputat pentru unele datorii la bugetul local. În 2012 Costinel Ciubotaru a ieşit din nou primar, pe lista Mişcării pentru Botoşani.
CITEŞTE ŞI:
Parlamentar datornic executat silit
[[galerie-foto]]

VEZI ŞI:
 Ţurcanu printre săteni, sfaturi cu fabrici de "Mercedesuri", avioane şi biscuiţi - VIDEO