Urban Serv-ul se bagă pe filiera gunoiului și le ia pâinea de la gură celor de la Stăuceni: AFLĂ cum

„Scăpările” din proiectul rampei ecologice de la Stăuceni care nu stabilesc clar unde vor fi depozitate deșeurile biodegradabile și cele rezultate din construcții, își găsesc în sfârșit rezolvare.

 

După ce Simion Drelciuc, directorul societății de salubrizare din Botoșani, Urban Serv, a deschis acest subiect în plen, în urmă cu aproximativ o lună de zile, astăzi, 23 martie 2015, au avut loc primele discuții cu privire la alternativele care se iau în calcul.


„Am avut o discuție cu reprezentanții Primăriei și deja noi am identificat o locație pe care să o transformăm în depozit pentru materialele rezultate în urma demolărilor și construcțiilor. Bineînțeles că pentru depozitul respectiv, vom face demersurile necesare după ce vom avea locul stabilit pentru a îl autoriza. El urmează niște pași pentru autorizarea locației în cauză”, a declarat Simion Drelciuc.


În momentul de față, resturile care rezultă în urma demolărilor, sunt direcționate către nivelarea anumitor zone din Botoșani unde, „în conformitate cu prevederile legale, putem folosi deșeurile din construcții pentru modelarea zonelor respective, cum de altfel, am făcut în toată această perioadă, în toată zona Oborului”, a conchis directorul Urban Serv.


„Greșeala” strecurată în proiectul rampei de la Stăuceni, reprezintă în același timp și o lovitură financiară dată proiectanților, și permite operatorului Urban Serv să se ocupe de această categorie de deșeuri care nu a fost prevăzută în finanțarea inițială a proiectului.


(C.B.)


CITEȘTE:


Ditamai rampa de milioane de euro de la Stăuceni se deschide cu-n handicap : Gunoi trimis tot în alte județe - FOTOGALERIE