Unul dintre protestatarii anti-Țurcanu sare la gâtul lui Nechifor: erați cu un picior într-un alt partid

Protestul împotriva lui Florin Țurcanu, care a avut loc pe data de 4 februarie 2015, în fața sediului Partidului Național Liberal ( PNL) a dat startul la o adevărată dispută între liberali. Unul dintre cei patru membri care s-au răsculat împotriva co-președintelui PNL, a trimis pe adresa redacției un drept la replică pentru Ionică Nechifor, directorului Stațiunii de Cercetare Popăuți.

 

”O faceți pe lupul moralist”

Cozminschi Eduardt, membru PNL Botoșani îl acuză pe Ionică Nechifor că a luat în derâdere protestul și că a avut intenția să denatureze acțiunea. Redăm mai jos integral dreptul la replică cu mențiunea că intertitlurile ne aparțin.
”Domnule Nechifor,
Întrucat în emisiunea de la Somax TV din seara zilei de 6 februarie ați vehiculat într-un mod tendențios numele meu și al celorlalți colegi care „am indrăznit” să luăm o atitudine publică vizavi de un comportament evident anti-liberal și anti-cetățenesc al unor consilieri locali ce figurau pe listele PNL, cu riscul de a exaspera opinia publică, în virtutea dreptului la replică, mă simt dator să vă atrag atenția că ține de niște reguli elementare de conduită să te abții să vorbești în necunoștință de cauză la adresa unor persoane în public.
Ați afirmat că nu vă spune ceva numele meu și până aici nimic nou sub soarele PNL-ului din Botoșani, căci este o etichetă  „Neica-Nimeni”  pentru cei ce se consideră „fruntea” liberalilor botoșăneni, relativ la simpli liberali.
Nu pot decât să afirm că o faceți pe lupul moralist, căci după ce ați fost anunțat cu surle și trâmbițe coordonator al campaniei PNL Botoșani la alegerile Europarlamentare din mai 2014, în timp ce eu și colegii mei întindeam corturi în municipiu și promovam candidații PNL, dumneavoastră erați cu un picior într-un alt partid, fiind în polemică cu domnul Florin Țurcanu la vremea respectivă, iar acum nu mai puteți de atașament și fidelitate față de valorile liberale.

”Liberalii au fost puși într-o situație penibilă față de electorat”

Din cauza unor persoane duplicitare ca dumneavoastră, liberalii au fost puși într-o situație penibilă față de electorat, eforturile noastre devenind inutile, ceea ce s-a văzut reflectat în rezultatele de la Europarlamentare.
Spre știința dumneavoastră și fără falsă modestie am fost primul pe municipiu ca număr de semnături (peste 600) strânse pentru susținerea candidaturii domnului Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale, iar în campania propriu-zisă de la aceste alegeri am fost zi de zi prezent, lucru ce poate fi confirmat de toți colegii noștri liberali din municipiu, dar și de colegii din fostul PDL, iar ca să dovedesc negru pe alb atașez două adrese ale ACL-ului Botoșani prin care se solicită municipalității aprobarea pentru două manifestări de anvergură în sprijinul candidatului PNL la prezidențiale, care chiar au avut loc și au avut un mare răsunet în conștiința electoratului, iar la responsabil de eveniment figurează numele meu, nu al dumneavoastră.

”Este momentul să schimbăm ceva în politica românească”

În concluzie, nu pot decât să vă acuz de rea-voință căci era foarte simplu să vă informați despre persoana mea, dar dumneavoastră ați vrut de fapt să minimalizați și să ridiculizați protestul nostru. Chiar ați avut intenția să denaturați această acțiune, invocând fel de fel de scenarii precum că în spatele nostru s-ar afla alte persoane sau alte formațiuni politice. De ce nu acceptați ideea că am făcut-o din convingerea că este momentul să schimbăm ceva în politica românească atât de bulversată și de controversată? Chiar credem că oamenii cinstiți și corecți din țara asta au dreptul să fie reprezentați de oameni politici cinstiți și corecți.
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 Cozminschi : Cerem demisia lui Florin Țurcanu: PNL-iștii ne-au trădat – VIDEO & GALERIE FOTO