Unul dintre cei mai vechi polițiști criminaliști a plecat la ceruri!

Funeraliile au avut loc duminică, 4 septembrie în cel de-al doilea municipiu al județului.

 

Unul dintre cei mai devotați foști polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a decedat.

 

Sublocotenent Liviu Pintilie a fost condus pe ultimul drum de câțiva dintre foștii colegi. El a activat până în 2005 la Poliția municipiului Dorohoi fiind singurul polițist criminalist care deservea atât orașul cât și localitățile învecinate.

 

Uneori, când colegul său de la Darabani era plecat, Liviu Pintilie se deplasa și în această localitate pentru cazurile în care era solicitat.

 

A fost un polițist care și-a făcut datoria cât mai corect, un om bun și cumpătat și devotat meseriei sale. Așa îl descriu foștii colegi acum.

 

”Era un om extrem de bun și și-a făcut datoria mereu. Puțin a stat pe acasă, săracul. Erau situații când ajungea acasă și trebuia să plece înapoi la evenimente: furturi, accidente rutiere, tot ce era în competența Poliției municipiului Dorohoi, posturile arondate, chiar și orașul Darabani”,

polițist Dorohoi

 

Fostul criminalist nu a fost înmormântat cu onoruri militare.

 

Ba chiar, puțini au fost cei care au venit să-i aducă un ultim omagiu.

 

”Noi, polițiștii care am lucrat cu el, am mers la priveghi, i-am adus un ultim omagiu, am depus și o coroană, dar, ce păcat că, au mai fost colegi și șefi care puteau să vină să-i aprindă o lumânare la căpătâi. Păcat! Păcat, pentru că el la ultimul drum merita mai mult, o prezență mai mare din partea foștilor colegi”,

Spunea unul dintre foștii colegi

 

Liviu Pintilie s-a stins în noaptea de miercuri spre joi la vârsta de 64 de ani. Era căsătorit și avea doi copii, un băiat și o fată.

 

”Din păcate cei prezenți din societatea civilă au sesizat lipsa comenzii Poliției Dorohoi din perioada când Pintilie Liviu și-a desfășurat activitatea profesională cu devotament. De asemenea s-a văzut lipsa chiar și a foștilor colegi de rând, exceptându-i cei prezenți apropiați chiar de vârstă. Aceasta face dovada unității caramaderești actuale la asemenea evenimente tragice. De apreciat prezența dl. general (r) Grădinaru Constantin (NAE), col(r) Flămânzeanu și alți foști colegi de la IPJ Botoșani”,

Mesaj din partea unui fost coleg

 

Dumnezeu să-l ierte și sincere condoleanțe familiei îndurerate la greaua despărțire de cel care le-a fost soț, tată și bunic.

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store