Ovidiu Cheabac s-a născut la Botoșani, un oraș care nu avea să-i ofere alte oportunități și posibilități de dezvoltare în afara lucrului într-o fabrică de confecții. Tânăr fiind, a înțeles asta și și-a dorit să vadă lumea.

Așa că a plecat ca turist în Italia, sperând că va acumula ceva experiență și apoi va vedea viața. S-a angajat într-un restaurant și în câteva luni era unul dintre cei mai apreciați lucrători.

Atât de apreciat că patronul lui a venit să deschidă restaurant în Botoșani, lăsându-l pe Ovidiu să se ocupe de cel din Italia.

Astfel au trecut câțiva ani, Ovidiu Cheabac a fost la școala de pizzari, a devenit tot mai bun și a început să participe la campionate mondiale de făcut pizza. A câștigat numeroase premii și distincții și extrem de multă experiență. A fost serios, a muncit în credință și s-a dedicat trup și suflet fiecărui loc prin care a trecut. Când nu s-a mai simțit bine, nu mai era fericit, și-a luat rucsacul în spate și a luat-o de la 0. Așa a făcut și în 2017 când s-a mutat în Anglia.

Azi, Ovidiu Cheabac are un business extrem de profitabil în regiunea Kent, la 20 de minute de Londra. Are patru pizzerii mobile, două dintre ele deschise în plină pandemie.

Povestea lui de succes și cu câte sacrificii a fost asezonată, într-un amplu interviu acordat publicației Life.ro:

-Ovidiu, unde ești acum?
 

-Acasă. În Anglia.
 

-Anglia e acasă acum?

-Să spunem că din 2017, Anglia e acasă. Din 2017 m-am mutat aici și am o mică afacere.

-Și România mai e acasă pentru tine?

-România mereu e acasă. Am părinți, am o surioară în România, am nepoțel, am prieteni, toți cei dragi mie sunt acolo. România e acasă pentru inima mea. Aici, în schimb, de nevoie trebuie să stăm prin străinătate.

-Toți românii pleacă de nevoie…

-Pentru că este nevoie. Dacă ar fi posibilități în România, nu ar pleca nimeni.

-Câți ani ai tu, Ovidiu?

-42 de ani am împlinit azi.

-La mulți ani!

-Mulțumesc!

-Poate cea mai importantă urare pe care aș putea să ți-o transmit ar fi să ai toate condițiile să te întorci acasă….

-Sunt unele proiecte, aștept să văd câte din ele se vor realiza. Dar, da, asta îmi doresc și eu.

(...)

-Când ai plecat tu din România?

-În 2002.

-Adică acum 20 de ani?

-Da. Am plecat în Italia.

-Dar atunci nu era România în UE. Cum ai reușit să pleci?

-Am terminat Liceul cu Program Sportiv, după care m-am angajat la o fabrică de confecții în Botoșani. După câțiva ani de lucru acolo m-am împrietenit cu patronul, care era italian. Am vrut să merg trei luni în Italia, pentru experiență, iar el m-a ajutat.

-Cum adică experiență?

-Am vrut să văd cum e.

-Dar tu aveai în cap să nu te mai întorci?

-Nu. Nu știam ce mă așteaptă, era prima dată când ieșeam din țară. Aveam în cap să mă întorc după 3 luni. M-am dus acolo, am încercat să lucrez ceva mai ușor, fără responsabilități și m-am băgat la spălat de vase într-un restaurant. Doar că patronul restaurantului nu m-a lăsat la spălat vase și m-a pus ajutor de bucătar. Nu știam limba, nu știam nimic, a fost o comedie totală în primele trei luni de zile. Dar, ca în orice am făcut în viață, mi-am dorit să ofer totul, să învăț, am plecat capul umil și mi-am văzut de treabă. După trei luni de zile am învățat bucătărie, am făcut față unui sezon foarte greu într-un restaurant cu 300 de locuri.

-Dar trecuseră cele 3 luni, nu ai mai vrut să te întorci acasă?

-M-am întors în țară după trei luni pentru că, așa cum spuneai și tu, în perioada aceea nu eram în Europa și trebuia să stăm în străinătate cu viză de turist. Ajuns acasă nu am mai vrut să mă întorc deși patronul restaurantului mă suna într-una să mă întorc deoarece m-a plăcut foarte mult. M-am întors pentru cumnatul meu care făcuse niște datorii și avea nevoie să muncească în străinătate ca să și le acopere. Astfel i-am pus condiția patronului italian să-l angajeze și pe el ca să mă întorc eu. A fost de acord și astfel m-am întors în Italia. Am început să mă obișnuiesc mai bine, să învăț limba, să înțeleg mentalitatea persoanelor din sudul Italiei… (...) La un moment dat l-am adus pe patronul restaurantului în România, în vacanță, să-i arăt cum e pe la noi, timp în care el s-a gândit să deschidă un restaurant la Botoșani. Astfel a fost o perioadă în care eu mă ocupam de restaurantul lui din Italia și el de cel din Botoșani.

(...)

-Acasă, la Botoșani când te mai întorci?

-În curând.

-Vii frecvent acasă?

-În acești doi ani nu prea am fost din cauza interdicțiilor, însă am reușit anul trecut să-i văd de două ori pe ai mei. Acum, pe 16 martie o să avem o serată la Botoșani și urmează să ne vedem.

-Ce spun părinții tăi de tine? Sunt mândri?

-Da, sunt mândri, dar le e dor. Deseori mă întreabă când mă hotărăsc să rămân acasă.

-Ce profesie au ei?

-Amândoi au lucrat în confecții, dar acum sunt pensionari și se ocupă de nepotul lor.

(Foto: Life.ro)

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: