Unde intervine Flutur prima dată după ce revine la Primărie

Chiar în noaptea de după alegeri, când aflase deja că este câștigător, la cererea jurnaliștilor primarul nou ales și-a expus câteva din planurile prioritare pentru municipiul reședință.

 

Trei sunt obiectivele imediate ale edilului șef, care revine în funcție după patru ani în care a fost consilier județean. Primul vizează zonele din oraș unde căile rutiere s-au deteriorat prin proiectul de extindere a rețelei de apă și canalizare implementat de Consiliul Județean și SC Nova Apaserv SA.


”Bineînțeles că noi gândim să intervenim în acele zone în care nu s-a intervenit deloc în ultimii ani și mă refer la acele zone mărginașe și este foarte important pentru noi să refacem trama stradală în cartierile periferice, unde acum este un proiect pentru apă și canal și cred că o să putem să intervenim imediat”,


Cătălin Flutur, primar de Botoșani nou ales.


O altă prioritate o constituie Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa. Noul edil șef vrea să meargă la fața locului și să vadă exact în ce etapă se află lucrările, dar și să se documenteze în amănunt și din punct de vedere financiar cu stadiul investiției.
Apoi, se dorește reluarea construcției de locuințe.


”Trebuie să facem demersuri și să căutăm bani pentru construcția de locuințe pentru tineri. Și locuințe sociale și ANL-uri”,


Cătălin Flutur, primar de Botoșani nou ales.


Acesta își va intra efectiv în funcție după jumătatea lunii iunie, ținând cont că abia pe data de 16 va primi de la Biroul Electoral de Circumscripție al municipiului Botoșani certificatul doveditor de obținere al mandatului de primar. (S.B.)

 

CITEȘTE ȘI:

Flutur va conduce Primăria cu doi „puştani”, PSD-iştii şi-au votat viceprimarii