Rezultatele activităţii de inspecţie fiscală pe primele patru luni ale anului s-au materializat prin creşterea cu 96,36 % a veniturilor atrase suplimentar la bugetul statului, faţă de perioadă similară a anului precedent. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, în perioada ianuarie-aprilie 2010 structurile cu atribuţii de inspecţie fiscală au efectuat 463 de acţiuni la contribuabili, persoane fizice şi juridice. Urmare a inspecţiilor fiscale efectuate, au fost atrase la bugetul general consolidat venituri suplimentare în suma totala de 32,07 milioane lei. Din aceasta, 24,7 milioane lei reprezintă diferenţe de impozite, taxe si contribuţii, 7,2 milioane accesorii aferente acestora, iar restul amenzi contravenţionale.