Unde am ajuns: A smuls din mâna unei bătrâne cei 100 de lei cu care voia să îşi cumpere mâncare

S-a întâmplat în cel de-al doilea municipiu al județului. Unul dintre jandarmii care au intervenit rapid avea să descopere că bunicuța este chiar vecina sa.  

 

O bătrânică aștepta la rând în fața unui magazin din apropierea Pieței Centrale a municipiului Dorohoi, când a avut parte de o întâmplare neplăcută, dar cu final fericit.

 

Un bărbat s-a apropiat de ea și, după ce s-a prefăcut interesat de produsele de pe raft, i-a smuls femeii bancnota de 100 de lei pe care aceasta o ținea în mână și a luat-o la fugă.

 

Un echipaj de jandarmerie aflat în apropiere i-a auzit strigătele de ajutor și a pornit imediat în urmărirea făptuitorului, după aproximativ 300 de metri reușind să îl rețină.

 

Bărbatului în vârstă de 42 de ani i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar bătrânica, care întâmplător este vecina unuia dintre jandarmi, și-a primit înapoi banii smulși din mână cu puțin timp în urmă.

 

Actele procedurale au fost înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi, în vederea competentei soluționări.