Un bărbat de 43 de ani, din Botoșani, s-a gândit că e timpul să experimenteze noi senzații.
Joi 16 martie 2017, în jurul orei 16.50, în timp ce conducea un autoturism pe DC 58, în comuna Vlădeni, C. A. de 43 ani, din comuna Vlădeni, judeţul Botoşani, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, împrejurare în care autoturismul a părăsit carosabilul şi a intrat în coliziune cu un podeţ din beton, evenimentul soldându-se numai cu pagube materiale.
C. A. a fost testat alcoolscopic, rezultând valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că șoferul auto nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se află sub influența alcoolului sau a altor substanțe şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.