FAZA ZILEI: Un vice de la CJ i-a liniștit pe primari cu versuri din Eminescu: Bucuroși le-om duce toate

Primarii din județ s-au întâlnit marți cu șefii județului la o dezbatere privitoare la modul în care vor fi împărțite sumele pentru drumurile județene și comunale.

 

Deși aleșii locali nu au avut vreun punct de vedere referitor la acest aspect, șefii județului au transmis câte un mesaj.

 

Vicepreședintele Liviu Toma a remarcat prezența numeroasă la întâlnire, ceea ce în opinia lui denotă faptul că primarilor le pasă de Unitatea Administrativ – Teritorială pe care o reprezintă.

 

Judeţul Botoşani va primi anul acesta de la Guvern 18,7 milioane de lei pentru întreţinerea drumurilor judeţene şi comunale, bani cu 10% mai puțini decât anul trecut. Vicepreședintele Liviu Toma  i-a încurajat însă pe primari cu versul Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război din Scrisoarea III scrisă de Mihai Eminescu. De altfel, mâine se împlinesc 170 de ani de la nașterea poetului nepereche.

„Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război. Cu bani sau fără bani, cu experiența fiecăruia dintre noi, o să ne descurcăm, o să vedem cum facem ca să închidem și anul 2020 la fel de bine ca în ceilalți ani”,

Liviu Toma, vicepreședinte Consiliu Județean.

 

Iar la final, vicepreședintele Liviu Toma le-a urat succes primarilor în noul an.

 

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store