Iarna pare să se fi instalat în toată ţara, meteorologii anunţând zile de ger și ninsori.
Pentru joi, 2 februarie, vremea va intra într-un proces de răcire în zona de nord-est a României. Din a doua parte a zilei, cerul va prezenta înnorări și, trecător, se vor semnala precipitații, mai ales sub formă de ninsoare.
Maximele termice vor fi cuprinse, în general, între 4 și 6⁰C, anunță Meteo Nord-Est, iar minimele între -3 și 0⁰C. Mai ales noaptea, vântul va prezenta intensificări din sector nord-vestic.
Pentru perioada următoare, însă, temperaturile pot scădea până la -20 de grade.
Începând de duminică, 5 februarie, și pe tot parcursul săptămânii viitoare, un val de aer polar ajunge în România.
Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -8 şi 2 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni și în nordul Moldovei.
Nopțile și diminețile vor fi geroase, cu minime cuprinse între -17 şi -7 grade, posibil spre -20 grade în depresiuni și la munte, anunță meteorologii.