Un ucrainean a ADORMIT la volan și a produs tragedia cu cinci morți de la Suceava

Polițiștii au stabilit că un ucrainean a adormit la volan și a produs cumplitul accident în care a pierit o familie întreagă.

 

Cauza tragediei cu cinci morți

 

 

Lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Municipiului Suceava, Biroul Rutier, au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN2, pe raza localității Cumpărătura, s-a produs un accident de circulație în care a fost implicat un autoturism și un ansamblu rutier format dintru-un cap tractor și semiremorcă, în urma impactului mai multe persoane fiind încarcerate.

 

Având în vedere cele sesizate, la fața locului s-au deplasat lucrători de poliție din cadrul Biroului Rutier Suceava precum și lucrători de poliție din cadrul Serviciului Rutier Suceava, însoțiți de criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic, unde din primele cercetări au fost stabilite următoarele: la data de 1 iulie 2024, la ora 6:28, un cetățean ucrainean fără domiciliu stabil în România,  a condus ansamblul rutier format din autoutilitara Scania cu remorcă, pe direcția municipiul Suceava către localitatea Cumpărătura, transportând material de construcție de tip ciment, a adormit la volan ocazie cu care a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu autoturismul Land Rover, care tracta o platformă pe care se afla autovehiculul Volkswagen Touran, condus regulamentar din sens opus.


În urma accidentului de circulație a rezultat decesul celor cinci persoane aflate Volkswagen Touran.

 

Dosar penal deschis de polițiști

 

Ucraineanul a suferit și el mai multe leziuni, fiind preluat de o ambulanță și dus la Spitalul Clinic Județean Suceava, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, scrie glasulsucevei.ro

 

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.


(foto – observatornews.ro)