Un taxi s-a făcut SCRUM noaptea trecută din cauza unui scurtcircuit

Taxiul a luat foc, noaptea trecută, la scurt timp după ce a fost parcat pe o stradă din municipiul Dorohoi.

 

Conducătorul auto a văzut că iese fum de sub bord și a încercat să stingă singur flăcările. Eforturile lui au fost în zadar și a sunat după ajutor la pompieri. 

 

La caz s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Pompierii au constatat faptul că ardea bordul  mașinii și exista pericolul ca flăcările să se extindă la întregul autoturism, dar și la alte taxiuri parcate în zonă. Incendiul a fost stins în scurt timp. 

 

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.

 

Pentru a preveni incendiile auto, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

 

  • verificaţi instalaţia electrică;
  • asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
  • verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
  • nu faceți improvizații la instalația electrică;
  • verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.