Un tată i-a dat mașina fiului de 17 ani care a bușit primul autoturism ce i-a apărut în față

Unii adulți se comportă de parcă ar avea mai puțină minte decât propriii lor copii. Este cazul unui bărbat din Dorohoi, tată a unui adolescent în vârstă de 17 ani.

 

Duminică după amiază, în jurul orei 17,  M.A., de 17 ani, din comuna Ibănești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Maramureș din Dorohoi,  a pierdut controlul volanului și a acroșat un autovehicul parcat regulamentar.
    
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că M.A. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, iar autoturismul i-a fost încredințat spre a fi condus de tatăl său.

 

”În cauză, poliţiştii continuă cercetările față de conducătorul auto sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere,  iar față de tatăl său sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințarea unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care se știe că nu posedă permis de conducere”
Comunicat IPJ Botoșani