Un tânăr împușcat de polițiști în timpul unei urmăriri a murit la spital

În ciuda eforturilor medicilor, acesta nu a mai putut fi salvat.

 

Mort pe patul de spital

 

Un tânăr împușcat de polițiști în timpul unei urmăriri în trafic a murit la spital, la primele ore ale dimineții de marți, scrie bucovinamedia.ro

 

Tânărul de 21 de ani, din Vatra Moldoviței, a ajuns în cursul nopții de sâmbătă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava conștient, dar pe parcursul investigațiilor medicale starea acestuia s-a degradat și a fost necesară o intervenție chirurgicală de urgență. Ulterior, acesta a fost internat în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean, cu prognostic rezervat.

 

„Din nefericire, în ciuda eforturilor medicilor, tânărul a decedat în unitatea medicală”, a declarat dr. Dan Teodorovici, purtător de cuvânt Spitalul Județean Suceava.

 

Comunicatul Poliției

 

Sâmbătă noapte, în jurul orei 22.40, echipajul de poliție din cadrul Sectiei de poliție rurală Vama, fiind în exercitarea atribuțiunilor de serviciu și în acțiune pe linie rutieră pe raza localității Moldovița, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism de teren înmatriculat în străinătate, prevăzut cu post de conducere pe partea dreaptă. 

 

Din cauza faptului ca șoferul nu a respectat semnalul și și-a continuat deplasarea, mărind viteza, polițiștii au plecat in urmărirea autovehiculului.

 

Urmărirea s-a efectuat cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, pe drumul județean din localitate, șoferul fiind somat prin sistemul acustic, fără a fi posibilă utilizarea mijloacelor din dotare având în vedere rularea într-o zonă rurală locuită.

 

La un moment dat, autovehiculul de teren a virat și a pătruns pe un drum forestier greu accesibil și accidentat, polițiștii continuând urmărirea cu dificultate, dar somând conducătorul auto, prin amplificatorul autospecialei pentru a opri, în caz contrar urmând a fi folosit armamentul din dotare. 

 

Șoferul urmărit nu s-a supus somațiilor legale, situație în care unul dintre polițiștii din echipaj a executat două focuri de averisment în plan vertical și apoi foc spre autovehicul, ulterior urmărirea fiind întreruptă deoarece drumul forestier era unul accidentat si nu putea fi parcurs cu autospeciala de poliție, iar autoturismul de teren avea un avantaj tehnic superior în aceste condiții.

 

La câteva minute de la acest eveniment, s-a primit un apel 112 de la o persoană anonimă prin care se sesiza că un tânăr este rănit, prezentând o plagă împușcată în zona spatelui.

 

Polițiștii au ajuns cu dificultate într-o zonă forestieră izolată, fiind solicitată și prezența unei ambulanțe.

 

Primul echipaj ajuns la fața locului a stabilit faptul că persoana împușcată era un tânăr de 21 de ani din comuna Vatra Moldoviței, ce se afla în autovehiculul urmărit anterior de polițiști.

 

„Acesta prezenta o plagă prin împușcare, fiind conștient și cooperant din punct de vedere medical, însă reticent în ceea ce privește oferirea unor date cu privire la șoferul vehiculului. De asemenea, bărbatul prezenta hană alcoolică”, a precizat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.

 

În zonă a fost identificat și vehiculul urmărit, împotmolit într-un șanț. De asemenea, au fost identificați alți doi tineri, ambii de 21 ani, niciunul din aceștia necolaborând cu polițiștii în vederea clarificării situației (toți se aflau sub influența alcoolului, nu au dorit să comunice cine se afla la volan și nici motivul neopririi). De asemenea, în vehicul au fost identificate mai multe sticle de alcool.

 

Polițiștii au stabilit că autoturismul urmărit a fost condus de un tânăr din Ciumârna.