Se visa fotbalist sau avocat, însă când a aflat că evoluția economică a țării se bazează pe ingineri și-a dat seama ce carieră vrea să urmeze. Bogdan Ivan (27 de ani) și-a încercat norocul pe plan profesional în afara granițelor, însă a ales să se întoarcă în România, iar acum lucrează ca inginer, într-un centru de cercetare si este mândru că "și pe umerii lui se dezvoltă industrializarea României", scrie Wall Street.
Cand era elev in clasa a 9-a, la practica, a vizitat impreuna cu clasa o fabrica din orasul Botosani. Atunci s-au intalnit cu un inginer care le-a povestit copiilor ca Romania are nevoie de ingineri, caevolutia economica tine de pregatirea inginerilor si ca industrializarea inseamna progres. De atunci, Bogdan spune ca a vrut sa se faca inginer.
"Am ramas impresionat pentru ca am vazut cu cata pasiune poate vorbi un om despre munca lui de zi cu zi. Acela a fost momentul in care, constient sau nu, mi-am trasat viitorul profesional”, spune Bogdan Ivan.
La final de liceu, tanarul a plecat in strainatate, in Italia, cu intentia de a munci acolo o perioada si de a strange bani pentru a se intretine singur in facultate anul urmator.
”Poate am nimerit eu o perioada mai proasta sau asa a fost sa fie, dar eu nu am gasit de lucru. Eram constient ca nu pot avea pretentii, mai ales ca eu abia terminasem liceul, nu aveam cine stie ce experienta, dar cert este ca nu am gasit un loc de munca civilizat, asa ca m-am intors acasa dupa 2 luni (...) Eu am ales sa ma intorc in Romania pentru ca am preferat sa reusesc la mine in tara”, povesteste Ivan.
Reintors in tara, Ivan a urmat cursurile Facultatii de Constructii de Masini si Management Industrial din Iasi, apoi a urmat un master – Management si Tehnologia Productiei.
In primul an de master, el a vazut la avizier un anunt al unei companii care venea sa tina o prezentare in fata studentilor.
”Cei de la Electroalfa au venit la noi la facultate si au tinut o prezentare, ne-au spus cu ce se ocupa ei si cam ce asteptari au de la studenti. Mi-a placut ce am auzit, mi-a placut ce am vazut in prezentare. Am aplicat pentru intrenship si am fost selectat. Din cele doua luni de internship o luna a fost la departamentul Cercetare Dezvoltare. Dupa cele doua luni de internship am primit oferta de angajare, pe 9 septembrie, la departamentul Cercetare Dezvoltare. La 9 octombrie, fix o luna mai tarziu, a fost inaugurat oficial Centrul de Cercetare Dezvoltare, iar de atunci lucrez in acest loc”, a aratat inginerul.
Electroalfa este o afacere de familie, cu sediul in Botosani care produce echipamente electrice de joasa si medie tensiune, echipamente de electroalimentare pentru aplicatii speciale, confectii metalice, proiecte la “cheie” si productie energie electrict din surse regenerabile. Centrul de Dezvoltare si Cercetare este la Botosani, acolo lucreaza 19 angajati, si se fac modernizari pentru produsele existente sau concept produse noi.
Dupa doi ani de munca in cadrul centrului, Bogdan Ivan se considera norocos ca "si pe umerii sai se dezvolta industrializarea Romaniei" si considera ca tinerii sunt influentati negativ de media si prieteni, in ceea ce priveste munca in afara tarii.
Astazi, la mine in tara, fac proiectare, cercetare si dezvoltare pentru zona industriala si trebuie sa fiu mai bun decat marile corporatii din domeniu meu, prezente pe piata din Romania.
Bogdan Ivan spune ca dincolo de satisfactia financiara, evolutia lui personala, odata cu dezvoltarea si evolutia sectorului industrial, sunt cele care conteaza si dau incredere in viitor. ”Proiectarea, domeniul in care lucrez, este unul viu, am de invatat in fiecare zi ceva nou, trebuie sa fiu mereu la curent cu noutatile din domeniu, iar acest lucru ma ajuta sa evoluez”, spune Ivan.
In viitorul apropiat, Bogdan isi doreste sa fie manager proiect, sa imbine partea tehnica, aplicata cu inclinatia spre management.
"Vreau sa simt ca pun cu adevarat umarul la consolidarea companiei, la obtinerea de patente noi, intr-un cuvant la dezvoltarea companiei care activeaza ca pion al domeniului industrial din Romania. Pe termen lung, daca toate lucrurile vor avea traiectoria de pana acum, imi doresc sa devin un om cheie in cadrul Electroalfa. Va fi o surpriza si pentru colegi si familie, dar imi doresc sa devin director de cercetare dezvoltare la noi in companie", a explicat tanarul inginer.
Cand se refera la piata muncii din Romania, Ivan o vede ca pe o provocare, insa subliniaza ca nici munca in afara granitelor nu este usoara.
"Dupa parerea mea, cred ca fiecare dintre noi suntem datori sa incercam sa ne construim intai aici, la noi in tara. Nu e de fiecare data usor, dar te simti mai in siguranta. In strainatate esti doar un alt om care a venit sa faca munca pe care ai lor nu vor sa o faca, fie pentru ca sunt platiti prea putin, fie ca li se pare «prea de jos». Eu am gasit in Romania locul de munca perfect pentru mine. Si da, fac cercetare si dezvoltare in tara mea, nu muncesc pentru straini”, spune Ivan.
El adaugat ca daca ar putea schimba mentalitatilor tinerilor care termina o scoala generala sau un liceu si adesea nu iau in calcul inscrierea la un liceu si facultate tehnica. "Toata lumea vrea acum sa fie jurnalist, PR-ist, economist. Eu am ales sa fiu inginer si am convingerea ca munca mea inseamna progres, nu este nimic perimat si invechit. Daca am intelege ca meseriile tehnice au in componenta lor si evolutia noastra, ca natie, probabil ca am avea mai multi ingineri in piata muncii”, explica Bogdan Ivan.
Tot el ii sfatuieste pe tinerii care vor sa munceasca in afara tarii sa "nu se lase amagiti si impresionati de ce vad la televizor sau pe Facebook. Teancurile cu bani, opuleta si luxul pe care unii dintre conationalii nostri tin mortis sa ni le arate nu au nicio legatura cu realitatea. Eu am incercat sa imi gasesc un loc de munca decent, in care sa evoluez, sa invat lucruri noi, sa ma dezvolt ca om si ca profesionist. Mi s-a intamplat sa nu gasesc. Am decis ca pentru mine este mai important sa ma pastrez drept, sa ma reintorc in tara si sa investesc timp in educatia si formarea mea ca profesionist, decat sa ma gandesc in fiecare secunda la ce se va alege de viata mea”.
Inaugurat in 2013, Centrul de Cercetare Dezvoltare Electroalfa a beneficiat de o investitie de aproximativ patru milioane euro si este compus dintr-un atelier prototipuri destinat realizarii de produse noi si dintr-un laborator unde aceste produse sunt testate. Investitiile in tehnologii noi, cercetare, dezvoltare si inovatie sunt o caracteristica pentru managementul Electroalfa.
In cadrul grupului de companii Electroalfa, in ultimii trei ani s-au facut investitii de peste 9.2 milioane de euro in astfel de proiecte - Centrul de Cercetare Dezvoltare, investitii in tehnologii de ultima generatie si modernizari ale halelor de productie din cadrul fabricii de confectie metalica. In Centrul de Cercetare isi desfasoara activitatea 19 persoane care formeaza Divizia Cercetare Dezvoltare, una dintre directiile prioritare ale grupului Electroalfa.
Electroalfa este detinuta 100% de Ciubotaru Gheorghe, iar printre clientii companiei se afla Eon Distribuţie Moldova, CEZ Distributie, Electrica Transilvania Sud, Electrica Transilvania Nord, Electrica Munteania Nord, Metrorex, Transelectrica, LJG Building Solutions Alpha (antreprenor Sky Tower), Ericson AB, OMV Petrom.
[[galerie-foto]]