Un sucevean care a cumpărat ricină pentru a-și ucide o rudă, condamnat pentru tentativă de dobândire de arme chimice

Iustin A. a fost judecat pentru tentativă de dobândire de arme chimice, el fiind acuzat că a comandat, de pe DarkWeb, 28 de grame de ricină, substanţă calificată ca armă chimică, cu scopul de a-şi ucide o rudă.

 

Infracţiunea a avut loc în noiembrie 2020, iar acum procesul penal a ajuns la final, scrie stirisuceava.net.

 

„În luna noiembrie 2020, în urma unui schimb operativ de informaţii cu Departamentul pentru Siguranţă Naţională a Statelor Unite ale Americii din cadrul Ambasadei SUA din Austria, poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de tentativă de dobândire, direct sau indirect, de arme chimice”, a transmis Poliția Română.

 

Tânărul - din Fălticeni - a comandat 28 de grame de ricină, substanță calificată drept „armă chimică”, și a pus pe altcineva să ridice coletul, fără să-i spună ce este în interior.

 

Acesta a fost arestat preventiv în ianuarie 2021, după care a fost plasat în arest la domiciliu, fiind eliberat ulterior.

 

Pe 21 aprilie 2021, acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de dobândire, direct sau indirect, de arme chimice.

 

În aprilie 2022, Iustin A. a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la un an de închisoare cu suspendare şi la 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.

 

DarkWeb este partea „ascunsă” a internetului, folosită, în general, de grupări criminale din toată lumea, pentru diferite activități ilegale, de la asasinate comandate și pornografie infantilă, până la trafic de droguri și de arme, mai scrie sursa citată.

 

(Foto: stirisuceava.net)