Un spital întreg cu sufletul la gură din cauza unei structuri din capitală

Au fost, au verificat tone de documente și fiecare colțișor din cadrul Spitalului Județean Mavromati și apoi s-au dus. În urma lor a rămas așteptarea unui răspuns pentru munca depusă de cei aproape 1.700 de oameni pentru ca unitatea medicală să fie acreditată.

 

Evaluarea de rezultatul căreia depinde finanțarea pe care o va obține Spitalul Județean anul viitor s-a încheiat la începutul lunii noiembrie. De atunci s-au scurs mai bine de 30 de zile.
Autoritatea Națională de Acreditare a Spitalelor nu a afișat nimic pe site și nici nu am primit nici o adresă din partea lor, precum că am fi fost acreditați sau nu am fi fost acreditați. Nu avem nici o veste. Teoretic în 30 de zile ar fi trebuit să ne dea un răspuns dar termenul a fost depășit”, explică medicul Ștefan Bercea, persoana delegată pentru relaționarea cu mass media.
Întârzierea răspunsului, fie el pozitiv sau negativ nu este interpretată în nici un fel de reprezentanții celei mai mari unități medicale pentru că situația este una generalizată și la alte spitale.
Nu pot să zic dacă este un semn bun sau rău având în vedere că Spitalul de Pneumoftiziologie a primit comisia de acreditare în urmă cu două luni de zile și nici ei nu au primit nici un răspuns până în acest moment. De fapt, nici un spital nu a primit un răspuns în ultimele două luni privind stadiul acreditării, dacă au fost sau nu au fost acreditate”, continuă Ștefan Bercea.
Dat fiind faptul că noul contract va fi încheiat anul viitor, întârzierea unui răspuns privitor la acreditare nu afectează deocamdată cu nimic activitatea spitalicească. (G.E.)
CITEȘTE: 7 MEDICI dați afară de la Mavromati: probleme cu băutura și chiul de la serviciu