Un şofer de 20 de ani a distrus un gard şi a ajuns cu maşina într-o casă

 

Marţi seară, în jurul orei 23:20, în timp ce conducea un autoturism pe  DC 69, pe direcția Dorohoi-Broscăuți, George A., pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Şoferul de numai 20 de ani a ajuns pe contrasens şi a părăsit partea carosabilă.
masina in casa Botosani A intrat apoi în gardul unei locuințe şi de acolo în peretele unei case, autoturismul oprindu-se în cele din urmă, cu partea din față, în imobil. Gardul a fost distrus pe o lungime de 12 metri, iar peretele pe o suprafaţă de 14 metri pătraţi. Din accident a rezultat vatămarea corporală a conducătorului autoturismului. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipiului Dorohoi, unde a primit îngrijiri medicale, fiind ulterior transferat la Spitalul Județean Botoșani. Şoferului i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
CITESTE SI:
 Beat, cu permisul anulat a pus la pământ un stâlp şi a distrus un gard