Un șofer care trebuia să ajungă la Botoșani, a paralizat traficul rutier  în județul vecin

Un eveniment rutier care s-a petrecut ieri dimineaţă pe drumul naţional 29, la ieşirea din municipiul Suceava, în zona cartierului Tinereţii de pe Dealul Mănăstirii, a dat peste cap întreg traficul rutier, potrivit Monitorul de Suceava.

 

Din cauza ploii şi a condiţiilor meteo dificile, şoferul unui camion cu remorcă, angajat al unei firme din Marginea, nu a mai putut controla autoutilitara. Potrivit declaraţiilor pe care le-a oferit poliţiştilor, şoferul a menţionat că la un moment dat remorca plină cu pavele a intrat pe acostament şi a început „să danseze”. Rezultatul a fost unul previzibil, remorca s-a răsturnat, iar pavelele s-au împrăştiat pe o rază destul de mare. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Maşina şi-a putut continua drumul spre Botoşani, acolo unde trebuia să descarce pavelele, după ceva mai mult de o oră. În tot acest interval, traficul auto spre şi dinspre Suceava s-a derulat cu greutate, alternativ pe o singură bandă de mers, şi asta pentru că sensul de circulaţie spre Botoşani era ocupat de remorca răsturnată. Pentru acest eveniment, şoferul a fost sancţionat cu avertisment pentru că nu a adaptat viteza de mers la condiţiile de trafic.
CITEȘTE: Un tractorist de ocazie a cules un dosar penal, după o întâlnire cu Poliția în trafic