Un șofer mort de beat a ”agățat” o mașină pe Marchian, polițiștii chemați prin 112

Ghinionul unui alt șofer, care circula regulamentar, a fost acela de a se fi aflat în calea bărbatului care a urcat beat la volan.

 

Două mașini avariate și un dosar penal!

 

Polițiștii botoșăneni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, pe strada Cuza Vodă din municipiu, a avut loc un accident soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.

 

Echipajul direcționat la fața locului a stabilit că un bărbat de 54 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Marchian a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a acroșat un alt autoturism care se deplasa regulamentar.

 

 

Șoferul era aproape în comă alcoolică

 

Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store