Polițiștii au deschis dosar penal.
La data de 24 februarie 2023, ora 01.10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi- Biroul de Ordine Publică au depistat, pe strada Spiru Haret, din municipiul Dorohoi, un autoturism care staționa pe banda de circulație.
După legitimarea conducătorului auto și verificarea în baza de date s-a constatat faptul că acesta un posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Întrucât emana halena alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat ulterior fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcolemiei, lucru pe care l-a refuzat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.