Un șmecher a ținut tramvaiul în loc în Capăt la 1 – FOTO

Parcarea autoturismelor pe calea de rulare a tramvaiului nu este o situație frecventă doar pe strada Ion Pillat din municipiu.

 

S-a întâmplat miercuri la amiază la intersecția străzilor Bulevardul George Enescu cu Primăverii. Posesorul unui autoturism marca Audi a parcat neregulamentar, aproape de trecerea de pietoni și pe calea de rulare a tramvaiului. Mijlocul de transport ce aparține societății Eltrans a fost nevoit să aștepte minute în șir apariția conducătorului auto care a parcat aiurea. La scurt timp, în zonă s-au deplasat și două echipaje ale Poliției Locale însă, între timp, mașina fusese deja mutată. Astfel de situații au loc în mod frecvent în intersecția de la Capătul liniei 1. (C.C.)