Un simplu șofer de la CJ, mare diriginte de șantier la casa penală a Țurcanu - Anuşca, mare amic cu patronul Bârsan – DETALII uluitoare din dosar

”Copilul de suflet” al lui Florin Țurcanu a fost ieri audiat de instanță în procesul în care cel care l-a adoptat cu atâta încredere este judecat pentru trafic de influență.

 

Șoferul, pionul cel mai important

 

Ștefan Codău este șofer la Consiliul Județean.

Și chiar pare să fie omul cheie în acest dosar. Pentru că el a fost se pare omul de bază dar și puntea de legătură între Florin Țurcanu și Marcel Bârsan.

 

”Jur să spun adevărul și numai adevărul din tot ceea ce știu, așa să-mi ajute Dumnezeu”, a spus tânărul apropiat al fostului șef de la județ, cu mâna pe Biblie.

 

Ulterior a exasperat-o pe procuroarea DNA aflată în banca acuzării, prin prisma declarațiilor făcute în fața instanței. Anchetatoarea l-a rugat pe judecător să-i reamintească tânărului că ascunderea adevărului este o faptă pedepsită de lege.

 

Angajat la secretar, folosit de Țurcanu

 

Ștefan Codău, șoferul,a precizat că nu este rudă cu Țurcanu și că a fost angajat la CJ la Direcția Administrarea Patrimoniului, la cabinetul secretarului Marcel Bejenariu. Ulterior a fost mutat la cabinetul președintelui CJ.

Și astfel, Ștefan Codău a devenit și un fel de diriginte de șantier în locul în care se construia casa din zona Lebăda, pe numele socrului lui Florin Țurcanu.

Cel puțin așa s-a descris el în fața instanței, cu toate că a recunoscut că nu știe în detaliu atribuțiile unui inginer de șantier.

 

Mare diriginte de șantier

 

A povestit cum a mers zilnic, timp de peste 2 luni la casă pentru a-i determina pe muncitori să lucreze în ritm alert. A ținut mereu legătura cu un anume Dumitru Anuței, cunoscut și ca Mitruț, care avea calitatea de șef de echipă.  

S-a implicat în construirea casei la cererea lui Florin Țurcanu, cu scopul de a-l ajuta pe Aristomel Anușca. Ba chiar, casa a fost concepută după o schiță pe care el (!?) a făcut-o pe o bucată de hârtie, i-a arătat-o lui Țurcanu și mai apoi lui Marcel Bârsan.

 

Audierea sa a durat aproximativ două ore, interval în care au fost scoase la iveală detalii savuroase și în același timp uluitoare, cu privire la ceea ce s-a întâmplat la această casă, construită pe promisiuni.

Un simplu șofer de la CJ a ajuns să fie cel care a ales inclusiv mobila, gresia sau aparatura electrocasnică, ca mai apoi tot el, să fie cel care a locuit în casă timp de mai bine de un an de zile. Într-o casă cu care, teoretic, nu avea nici un fel de legătură.

 

Ștefan Codău a stat drept în fața instanței, cele mai multe întrebări fiindu-i adresate de procurorul DNA Suceava. Mare parte dintre ele le redăm mai jos:

 

Procuror: Ați fost cel care a făcut proiectul casei?
-    Am făcut un fel de schiță de mână, pe o foaie de hârtie, nu ceva tehnic, m-a întrebat dl Țurcanu cum decurg lucrările

 

Procuror: Ce a spus Țurcanu? 
-   Părea mulțumit de cum ar trebui să arate casa, conform schiței și a spus ceva de genul ”cum și-o face așa o are”.


Procuror: Cine v-a spus să țineți legătura cu Țurcanu?
-    Florin Țurcanu mi-a spus că voi ține legătura cu Marcel Bârsan cu privire la construcția casei socrului său

 

Procuror: Materialele de construcție de cine erau aduse?
-    Am bănuit că materialele erau de la Bârsan din moment ce s-a semnat cred un contract pentru edificarea casei și el se ocupa de asta

 

Procuror: Cine a ales tâmplăria, gresia, faianța?
-    Pot să spun că eu am ales-o pentru că mi s-a dat mână liberă

 

Procuror: Cine a cumpărat aceste materiale?
-    Eu mergeam la Dedeman și mă uitam, luam codurile la produsele alese și i le duceam la birou lui Bârsan. În privința culorilor mă sfătuiam cu Aristomel Anușca

 

Procuror: Mobilierul și aparatura electrocasnică?
-    Pentru mobilier s-a dat comandă la un magazin de profil, sens în care eu m-am deplasat cu inculpatul Anușca. Este adevărat că am primit bani de la Marcel Bârsan, probabil împrumut, cu care s-au cumpărat electrocasnice și mobilier.

 

Procuror: Cum ați dedus că erau împrumut?
   Banii mi-au fost dați mie, m-am gândit că vor fi returnați de fiul lui Anușcă care muncește în Germania

 

(Ștefan Codău a indicat că a primit de vreo două, trei ori bani de la Bârsan, o sumă pentru mobilă și aparatura electrocasnică pe care nu și-o amintea, încă 20.000 de lei care au fost depuși de Aristomel Anușcă într-un cont și alți 11.000 de lei pentru plata porții de fier).

 

Procuror: După demararea cercetărilor penale ați fost acasă la Marcel Bârsan?
   Da

 

Procuror: V-a povestit ce înțelegere a avut cu Florin Țurcanu?
-    Mi-a spus că a spus adevărul la DNA, fără a detalia. Nu mi-a spus nimic despre vreo relație între el și Țurcanu. El s-a plâns de anumite chestii, că a făcut construcția și nu știe cine o să o plătească, pentru că a trecut ceva timp și ambii (Țurcanu și socrul) fuseseră ridicați.

 

Procuror: V-a spus vreodată Marcel Bârsan că este supărat?
-    Da. Se gândea că o să câștige ceva. Nu i-am spus lui Țurcanu. Nu îmi amintesc dacă Țurcanu mi-a spus vreodată să-i transmit lui Bârsan să stea liniștit.

 

(Ulterior, Ștefan Codău a arătat că l-a vizitat pe Marcel Bârsan pentru că erau buni amici și nu ar fi existat discuții privitoare la eventuale corelări de date, în fața anchetatorilor)

 

Procuror: Ați locuit în casa construită de Bârsan? Când?
-    Da. Din martie 2014 până în februarie sau martie 2015. Scopul inițial al locuirii a fost să încălzesc construcția și să am grijă de ea.

 

Avocații lui Florin Țurcanu nu i-au adresat efectiv întrebări, deoarece au fost respinse de judecător. Apărătorii au dorit să evidențieze faptul că declarația șoferului de la faza de urmărire penală ar fi fost influențată de detalii pe care le-a citit în presă și nu a reflectat neapărat ceea ce știa el.


A urmat mai apoi avocatul lui Aristomel Anușca, ce i-a adresat câteva întrebări din care a reieșit că s-a întâlnit la locul construirii casei și cu socrul lui Țurcanu și a locuit acolo cu bunica Roxanei Anușcă.

Tot aici, șoferul a adus vorba și despre celebra agendă a lui Marcel Bârsan, în care îi apărea și lui numele având în vedere că s-a ocupat de casă și cheltuielile aferente.