Parlamentarul PP-DD a declarat, azi, că se află în discuţii cu conducerea centrală a liberalilor pentru a reveni în partid, după aproape şapte ani de la demisia sa din această formaţiune politică.
"
Discuţii cu conducerea centrală a partidului există. O decizie va fi luată săptămâna viitoare. E vorba de o reparaţie morală. Pe vremea lui Tăriceanu am făcut parte din Guvern şi am făcut politica PNL", a afirmat
Popescu, care a ocupat funcţia de preşedinte al Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol.
Popescu a devenit senator din partea PP-DD după ce a terminat pe locul al doilea alegerile parlamentare din Colegiul 2 Săveni - Darabani din judeţul Botoşani. El a fost votat de 17,88% dintre alegători, fiind devansat de Şerban Mihăilescu (USL) care a primit voturile a 71,34% dintre cetăţenii participanţi la vot.
Corneliu Popescu este unul dintre parlamentarii care este arareori văzut printre cei care și-au pus ștampilele pe buletinele de vot în 2012 pentru ca el să ajungă senator.
CITEȘTE:
Sexy-senatoarea a mințit, pe „domnu`Dan” l-a părăsit, după Florin ea a venit