Tupeul la volan se plătește.
O va simte pe propria piele un tânăr botoșănean care nu are nici 20 de ani însă a bifat deja două infracțiuni.
Noaptea trecută, în jurul orei 1:10, poliţiştii l-au depistat pe G.F. de 19 ani din comuna Prăjeni, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul european DE 58, pe raza oraşului Flămânzi.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autorizaţia provizorie de circulaţie a autoturismului este expirată din data de 27 ianuarie 2017.
Totodată, în urma testării alcoolscopice a conducătorului auto, a rezultat valoarea de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind sancționat contravențional conform O.U.G. nr. 195/2002.
”În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat”,
Comunicat IPJ Botoșani