Un puștan care aproape a omorât un om cu furca, trimis în judecată

Un botoșănean în vârstă de 21 de ani a fost trimis astăzi în judecată  pentru ”tentativă de omor”.

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Loghin Constantin – Romică, în vârstă de 21 de ani, domiciliat în sat Berza, comuna Santa Mare, județul Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.


S-a reţinut că, în ziua de 24 august 2014, inculpatul l-a lovit pe Martiniuc Gheorghe cu furca peste cap, cauzându-i o fractură incompletă parietal stânga, traumatism cranian şi facial cu plăgi contuze parietal stânga şi facial, necesitând 28-30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.


”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.” – comunicat Parchet