Un pub celebru din Botoşani şi-a schimbat stăpânul, fostul patron vrea primar de Botoșani: Saci cu bani, vagoane de bani

La aproape 10 ani de la data cumpărării spaţiului şi la trei şi ceva de la deschidere a renunţat la afacere. De la 1 aprilie pub-ul de lângă Biblioteca Judeţeană este operat de un nou agent economic.

 

”La Negustori” a devenit ”Toscana”

Şi aceasta deoarece Paul Onişa, proprietarul clădirii, a decis să închirieze taverna din centrul oraşului. Noul antreprenor a preluat în jur de 300 metri pătraţi, plus terasele din faţă şi din spate, administrând practic aproape întreg parterul clădirii. Iniţial, consilierul local independent scosese imobilul la vânzare, dar cum nu reuşise să găsească un cumpărător a preferat varianta unei închirieri, el rămânând în continuare să se ocupe de spaţiul de la etaj, unde continuă lucrările de amenajare.
„M-am săturat de controale”, explică Paul Onişa decizia de a ieşi din afacerea „La Negustori”, care susţine că era pur şi simplu hăituit cu inspecţii şi amenzi din partea instituţiilor statului.
Luna trecută Botoşăneanul a scris că Paul Onişa este dispus să închirieze spaţiul de la parter pentru 1.600 de euro, afacerea fiind perfectată undeva în jurul acestei sume. Imobilul a fost închiriat pe doi ani cu drept de prelungire, iar chiriașul a trecut la o acțiune de rebranding, redenumind deja loculul ”Toscana”.

VEZI ȘI:

Afacerist cu implicații politice, a băgat 200.000 de euro într-un pub ca să-l scoată la vânzare: Te poate ucide – FOTOGALERIE

Iar Onișa pleacă la Primărie

În luarea deciziei a contat și faptul că Paul Onișa intră ca independent în cursa pentru Primăria Botoșani și dorește să își dedice aproape tot timpul campaniei electorale. Acesta va candida fără să aibă sprijinul unui partid atât pentru funcția de primar al municipiului Botoșani, cât și la Consiliul Local.


”Eu am plecat în urmă cu doi ani și jumătate din USL, când USL-ul era la guvernare. Trebuie să fii membru de partid, să vezi ce se întâmplă – saci cu bani, vagoane de bani – ca să îți dai seama de ce este nevoie de un independent”,


Paul Onișa, candidat independent la Primăria și CL Botoșani.


Fostul membru PNL și ex-președinte PC Botoșani a strâns deja cele peste 1.000 de semnături necesare depunerii candidaturilor, fiind ajutat inclusiv de colegi din actualul Consiliu Local și la sfârșitul acestei săptămâni sau cel târziu la începutul celei viitoare își va depune dosarele la Biroul Electoral Municipal. Paul Onișa crede că trebuie luat atitudine față de ceea ce se întâmplă în politica și administrația botoșăneană și cere botoșănenilor să se implice pentru ca apoi să nu mai stea din nou pe margine patru ani și să poată doar să comenteze.

 

CITEȘTE ȘI:

Încă o candidatură depusă la Biroul Electoral, un viceprimar s-a lansat în luptă