Un PSD-ist se teme că propriul partid PIERDE alegerile și un proiect va rămâne în aer

În cadrul dezbaterii de astăzi a proiectului legii pensiilor au existat și câteva critici.

 

Gheorghe Vâzdoagă, de altfel consilier județean PSD şi totodată pensionar, a făcut câteva observații în acest sens.

 

Mai întâi, bineînțeles, a lăudat partidul.

 

„Vreau în primul rând să felicit guvernul actual pentru că a fost capabil să producă două legi de o complexitate mare, ceea ce în paranteză fie spus nu au fost capabile celelalte guvernări, indiferent de culoare. Aceste legi este legea salarizării unice cu toate imperfecțiunile ei și acum legea pensiei”,

Gheorghe Vâzdoagă, consilier județean PSD.

 

Iar mai apoi s-a arătat nemulțumit de faptul că proiectul  va intra în vigoare târziu și anume în anul 2021.

„Acum făcând haz de necaz , intrarea ei în vigoare începând cu anul 2021. Noi suntem conștienți de motivația acestei intrări în vigoare și motivația financiară și.. . Am observat că Guvernul a luat măsuri prin creșterea substanțială a valorii punctului de pensii până în 2021.. Am însă o neclaritate, vedeți că într-o competiție electorală între PSD și dreapta arbitrată de poporul român, dreapta nu are nicio șansă, dar observați modalitățile nedemocratice care există acum... și dacă PSD-ul pierde guvernarea în 2020 știți că atunci când vine la putere dreapta dispar banii din România și finanțarea acestor politici sociale aproape că nu mai există”,

Gheorghe Vâzdoagă, consilier județean PSD.

 

"Deci din acest punct de vedere eu am o oarecare reținere cu intrarea în vigoare a legii în 2021", a punctat Gheorghe Vâzdoagă.

 

 

download from google play download from apple store