Un prozator botoşănean a scris o carte cu o frază de 12 pagini: Când ai multe de povestit nici nu mai ştii unde să pui punctul

Tripla lansare de carte care a avut loc joi seară la Hotel Rapsodia l-a readus la Botoşani pe criticul literar Vasile Spiridon. Un obişnuit participant la Zilele Eminescu, profesorul universitar a fost invitat să prezinte ultimele volume semnate de autorii botoşăneni, membri ai Uniunii Scriitorilor.

 

Mai întâi s-a referit la „Cartea de la Uppsala” a lui Gellu Dorian, scrisă după o experienţă trăită de autor în Statele Unite ale Americii. Profesorul de la Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău a remarcat faptul că, între paginile 25 şi 37 din roman există o singură frază, lucru care, în opinia sa, poate constitui material didactic pentru profesorii de limba română. Şi nu numai asta.

„Ce vreau să spun aici, nu că ar fi un stil incontinent, că nu ştie unde să pună punctul autorul. Aici autorul, Gellu, de fapt îl parafrazează sau se transpune – ca să vorbesc tot despre măşti – în pielea unui anumit personaj care tot povesteşte şi în momentul în care ai multe de povestit nici nu mai ştii unde să pui punctul”.

Vasile Spiridon (foto jos), critic literar.
În opinia acestuia, autorul botoşănean demonstrează prin uriaşa frază că ştie să intre în pielea personajelor şi să le evidenţieze trăsăturile.
La finalul acţiunii culturale amintite, glumind, Gellu Dorian i-a anunţat pe cei prezenţi că nu doreşte să le citească un capitol, ci doar… o frază. (S.B.)