Un primar PSD felicitat de un PDL-ist cu un festival „mai tare” ca la Botoşani

 

Summer Fest vs Zilele Oraşului Municipiului Dorohoi, câştigător: al doilea municipiu al judeţului. Aceasta este concluzia trasă de fostul viceprimar Florin Ghiorghiţă care este de părere că Primăria Botoşani a primit o lecţie din partea municipalităţii de la Dorohoi cu privire la organizarea unei sărbători în stradă.
Florin Ghiorghiţă a solicitat şefilor din Primăria Botoşani un raport cu privire la cheltuielile dar şi procedurile de achiziţie din cadrul Festivalului Verii pe care l-a primit în cadrul şedinţei ordinare de CL din 31 octombrie 2012 şi de care s-a arătat nemulţumit. „Am primit un răspuns care nu mă mulţumeşte, am vrut să văd acele proceduri de achiziţie care au fost făcute, să vedem firmele care au participat la acest festival pe care au fost cheltuite sume foarte importante din bugetul local, foarte, foarte mari în comparaţie cu anii precedenţi. În anii precedenţi firmele partenere se ocupau şi de scenă şi de artişti şi de contractarea acelor care pot vinde în târguri, în acest an s-au ocupat numai de contractare”, a declarat Florin Ghiorghiţă.
De asemenea, Florin Ghiorghiţă a ţinut să îl felicite pe primarul oraşului Dorohoi cu privire la modul în care şi-a organizat festivalul atât prin prisma artiştilor invitaţi cât şi a acţiunilor cuprinse în cadrul celor trei zile de sărbătoare. „Dorohoiul în acest an ne-a dat exemplu în acest an cu organizarea festivalului lor, au adus trupe de renume şi sunt un oraş mult mai mic decât Botoşani şi vă spun sincer că s-a văzut clar diferenţa dintre Botoşani şi Dorohoi şi chiar ţin să îl felicit pe dl. primar Alexandrescu pentru modul în care a organizat festivalul”, a mai declarat consilierul local.
CITEŞTE:
 Antonia, concert sexy la Dorohoi cu ţipete şi mişcări lascive – FOTO&VIDEO