Un primar cere ajutorul jandarmilor pentru a fugări golanii de pe stradă

După ce lucrurile au scăpat puțin de sub control, un primar botoșănean solicită sprijinul echipajelor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi pentru a calma spiritele în orașul lui.

 

Dorin Alexandrescu, edilul-șef din cel de-al doilea municipiu al județului, este cel care a cerut sprijin atât de la jandarmi, cât și de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.

 

„M-aș referi punctual la menținerea ordinii publice, în special în zole aglomerate. Eu am o zonă aglomerată care ține de la piață și până spre pietonal pe care am probleme deosebite. Și acolo aș dori pentru că dv. știți foarte bine cum se pot descuraja asemenea acte. E un spațiu care spre seară este invadat de persoane care nu au numai preocupări de recreere și de distracție. Am spus același lucru și la IPJ”,

Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi

Primarul dorohoian spune că are nevoie de o colaborare între poliția locală, jandarmerie și primărie pentru ca persoanele care fac scandal pe domeniul public să fie îndepărtate odată pentru totdeauna iar zona să fie redată locuitorilor pașnici care se pot bucura de plimbări pietonale.

 

„Nu zic că sunt lucruri foarte grave dar sunt lucruri care deranjează cetățenii dorohoieni care ar putea să benefieze și de acel spațiu pe care îl au în Dorohoi”,

Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi

 

După rugămintea adresată jandarmilor, primarul de Dorohoi a încheiat cu felicitări adresate acestei unități a statului care, spune el, este una extrem de apreciată: „În rest, am numai cuvinte de apreciere, sunteți chiar o unitate de elită și lucrul acesta nu poate fi interpretat în mentalul celor cu care m-am întâlnit din zona mea care de fiecare dată au cerut sprijin din partea dv.”.

 

Solicitarea către IJJ a fost făcută joi, 25 iulie 2019 în cadrul ședinței Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) care s-a întrunit la sediul jandarmilor și în cadrul căreia s-a prezentat și un raport de activitate și misiune desfășurate în județ, în primele șase luni ale anului 2019.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store