Ploile torenţiale din ultimele zile au produs pagube însemnate în mai multe localităţi din Botoşani.
Comuna Răchiţi a fost şi ea afectată de viitura ce a cuprins judeţul Botoşani. Drumuri inundate, curţi pline de noroaie, gospodării afectate, copaci rupţi este imaginea dezolantă lăsată în urmă de furtuni.
Primarul comunei Răchiți, Florin Bulgaru a anunţat pe o reţea de socializare că va fi alături de cetăţenii afectati şi că sărbătoarea satului care urma să aibă loc duminică, nu se va mai ţine:
"Primăria comunei Răchiți, anunță #AMÂNAREA evenimentului "Sărbătoarea satului Răchiți" ce urma să aibă loc mâine, 1iulie 2018, orele 16, din cauza dezastrelor naturale produse de inundații pe raza comunei. Ne cerem scuze artiștilor și invitaților ce urmau să fie prezenți, însă, în aceste momente dificile este necesară prezența noastră alături de cetățenii afectați ai comunei, pentru a-i ajuta să-și refacă propriile gospodării. Vă mulțumim pentru înțelegere."