Un primar a vrut să facă Festivalul Răchitei în campanie: AFLĂ cine l-a oprit

 

Cetăţenii dintr-o comunitate botoşăneană au fost la un pas de a se distra şi dansa în cadrul unei acţiuni organizată de Consiliul Local şi primarul din localitate. Evenimentul care s-ar fi intitulat „Festivalul Răchitei” ar fi urmat să aibă loc în perioada imediat următoare, adică până la alegerile din 10 iunie 2012.

Cel care a vrut să îşi distreze sătenii a fost nimeni altul decât primarul comunei Răchiţi, Vasile Adăscăliţei care a cuprins în proiectul de hotărâre privind rectificarea negativă a bugetului local din şedinţa de CL care a avut loc vineri, 18 mai 2012 şi o sumă de 4.000 de lei pentru Festivalul Răchitei.
El a fost însă imediat împiedicat de consilierii locali care s-au făcut foc şi pară la auzul intenţiei primarului de a organiza distracţia cu scopul de a-şi face campanie electorală. „În privinţa festivalului, da suntem de acord că toate comunele au făcut şi a plăcintelor şi a usturoiului dar acum cine vrea festival înainte de alegeri să scoată din buzunar şi să facă în toată ziua festivaluri. Banii aceia trebuie daţi în altă parte unde este nevoie, cine vrea festival nu are decât să meargă să facă toată ziua festival până la alegeri”, a declarat consilierul local Maria Sofian.

De cealaltă parte, primarul a încercat să le explice consilierilor motivul pentru care a dorit un festival pentru oamenii din comunitatea sa şi care nu ar avea nici o legătură cu campania electorală. „Cultura în comuna Răchiţi, niciodată nu s-a făcut un asemenea festival, ştiţi foarte bine că suntem cei mai decăzuţi din punct de vedere cultural şi acum când Consiliul Local….cu 40 de milioane nu faci un festival să ştiţi, eu am mers la sponsori şi adun bani că un festival te ajunge la vreo 200 de milioane ca să ştiţi şi dv. Şi adun bani şi mă chinui să adun bani şi am să spun comunităţii că mai apar eu la televizor, că dv. v-aţi opus să aduc din trimestrul IV şi părticica asta să pun acolo să facem şi noi un festival. Că acolo scrie aşa: Festival organizat de CL şi primarul Adăscăliţei. Care este problema? Vă reprezint pe dv. nu pe mine”, a afirmat primarul Vasile Adăscăliţei. Într-un final, suma de 4.000 de lei propusă de primar pentru Festivalul Răchitei a fost direcţionată spre alegeri iar Vasile Adăscăliţei sfătuit să bage mâna în propriile buzunare dacă doreşte organizarea unui astfel de eveniment.