Un prieten al lui Bachus s-a dezlănțuit pe șosea: CUM a fost trezit la realitate un șofer vitezoman

Polițiștii rutieri de la Botoșani au întocmit pe numele unui bărbat, dosar penal după ce a fost depistat ziua, în amiaza mare conducând cu viteză excesivă și fiind sub influența băuturilor alcoolice.

 

La data de 20 iulie 2015, ora 17:33 a fost oprit în trafic pe DJ 292, pe raza localității Broscăuți, un bărbat de 64 ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce conducea un autoturism care circula cu viteza de 85 km/h. De asemenea,bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Dorohoi, pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.


În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de lege, respectiv ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care la momentul prelevării probelor biologice are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge”, se arată în comunicatul de presă trimis redacției de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani (IPJ).

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:42006:Aventura unui șofer beat și fara permis terminată în... mașina Poliției ]]