Un porc gratis de Crăciun, care este CONDIȚIA să îl primești

Porc gratis de Crăciun! Măsura este una care va da naștere multor controverse.

 

Ministrul Adrian Oros anunță că printre măsurile de biosecuritate care s-ar putea impune crescătorilor de porci din România se numără și interzicerea creșterii animalelor în gospodăriile aflate în apropierea marilor exploatații comerciale. Cei care ar fi loviți de această măsură drastică ar putea primi drept recompensă, de la fermierii mari, porc gratis de Crăciun.

 

Ministrul Agriculturii a spus că se ia în calcul ca fermierii mari din România să ofere în mod gratuit, în perioada Sărbătorilor de Crăciun, un anumit număr de porci, cu condiția ca marile exploatații să nu mai fie puse în pericol de micii crescători.

 

”O să relansăm creșterea porcilor în zonele în care boala este eradicată. Sunt mai multe scenarii, cel puțin în zonele de protecție. Unul ar fi să se interzică creșterea animalelor în gospodării și să se ofere de către marii fermieri un anumit număr de porci în preajma Sărbătorilor, dar să aibă acea zonă de protecție pentru că de multe ori boala nu era diagnosticată într-o fermă mare, de 50-60.000 de porci la îngrășat, dar era pe o rază de 10 kilometri, la o gospodărie sau la două gospodării, și legislația spunea că porcii aceia din exploatația mare nu mai au voie să părăsească exploatația, nu puteau fi duși nici spre abatorizare deși acolo nu era nimic și fermierii au ajuns să se roage să apară boala în fermă astfel încât să vină statul să-i sacrifice, să-i distrugă și să-i și despăgubească ca să-și poată relua activitatea pentru că ei practic erau blocați acolo”, a declarat Adrian Oros la emisiunea România în Realitate.

 

Conform celei mai noi situații privind evoluția în România a virusului Pestei Porcine Africane, la data de 25 februarie, PPA evolua în 241 de localități din 25 de județe, cu un număr de 532 de focare (dintre care 4 focare în exploatații comerciale și 3 focare în exploatații de tip A). În 10 județe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreți (102 cazuri în județul Botoșani). De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, și până în prezent, au fost eliminați 578.429 de porci afectați de boală și au fost diagnosticate 3.119 de cazuri la mistreți, potrivit Agrointel.ro.

 

Conform unui ordin de ministru care a modificat clasificare exploatațiilor de creștere a suinelor, creșterea porcilor în gospodărie a fost limitată la 5 capete, cu respectarea normelor de biosecuritate. Pentru exploatații mai mari, crescătorii sunt obligați să se înregistreze fiscal.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store