Pe lângă pretendentul la președinția Consiliului Județean, Colegiul Partidului Mișcarea Populară și-a stabilit duminică la Hotel Rapsodia și aspirantul la funcția de primar al municipiului Botoșani.
Este unul dintre foarte puținii candidați specializați în politică. Cristian Vizitiu are 35 de ani și a absolvit științe sociale și politice la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.
După terminarea facultății a lucrat la o multinațională, iar de doi ani are propria afacere.
Susține că se află la prima experiență politică și proiectul său pentru Botoșani se axează pe siguranța publică, a cetățeanului deoarece în opinia sa toate problemele municipiului decurg de aici.
”Credem că pentru o comunitate sănătoasă este nevoie de un climat de siguranță general și permanent. Și aș aduce doar câteva exemple: vânzarea ilicită de țigări sau alcool sau recenta vânzare a produselor pirotehnice către minori trebuie să întâmpine din partea instituțiilor acestei comunități toleranță zero. Trăim în acest oraș și dacă ne dorim dezvoltare trebuie să asigurăm în primă fază un climat de siguranță publică. Nici o familie nu va rămâne să trăiască, să crească, să-și educe copiii într-un climat de nesiguranță”,
Cristian Vizitiu, candidat PMP la Primăria Botoșani.
A adăugat că, atât timp cât în oraș sunt cartiere pe care o mare parte a locuitorilor le evită la anumite ore, înseamnă că Botoșani nu este un oraș sigur.
Iar acest lucru este confirmat, în opinia sa, de faptul că foarte puțini părinți au curajul de a-și trimite copiii singuri la școală.
”Nu avem siguranță că acel copil va ajunge și se va întoarce de la școală în timpul potrivit. Fetița noastră a fost abordată în fața muzeului de un necunoscut mergând spre lecția de pian”,
Cristian Vizitiu, candidat PMP la Primăria Botoșani.
Este căsătorit și tată a trei copii.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL