Un Opel a intrat într-un camion cu bere, unul dintre șoferi dus în ambulanță plin de sânge : FOTO & VIDEO

Evenimentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate. Implicate au fost o autoutilitară marca Isuzu care aparține companiei Heineken și un Opel.

 

Primul dintre autovehicule circula pe drumul cu prioritate, pe strada Petru Rareș și a fost izbit din plin de mașina mică, ce ieșea de pe o arteră secundară.
Avea viteză foarte mare, nici măcar  nu a frânat. Eu am avut noroc, aveam centura de siguranță, altfel probabil eram și eu plin de zgârieturi”, povestește Ionuț Păduraru, șoferul de pe autoutilitară.
Impactul a fost unul extrem de puternic, ambele vehicule ajungând practic aproape lipite într-un gard de pe partea dreaptă a drumului. Mai avariat părea să fie autoturismul Opel care avea partea stângă, unde se afla șoferul distrusă. Și luneta era făcută țăndări. Camionul se afla cu botul în curtea casei din apropiere, fiind de asemenea avariat frontal. Pe carosabil se aflau împrăștiate navete, sticle de bere sparte, bucăți din caroseria mașinii Opel și șervețele pline cu sânge.
Conducătorul auto care nu a acordat prioritate a fost preluat de o ambulanță având mai multe leziuni la cap. El a fost testat cu aparatul etilotest în autosanitară, în primă fază având o alcoolemie de 0.40 mg/alcool pur în aerul expirat, din cauză că a fost șters pe la gură cu spirt. Ulterior, la repetarea testului, aparatul a arătat zero alcoolemie.