Retragerea candidatului Alianței Liberalilor și Democraților din cursa pentru Primăria Botoșani a survenit unor discuții pe care liberalii le-au avut pe seama candidaturii la Primăria... Cristești.
Liderii PNL Botoșani își doreau ca Lucian Borfotină să candideze în comuna din apropierea capitalei județului după ce acesta a câștigat alegerile din 2016 cu 49% și a plecat apoi din PSD, mai ales ținând cont că tot atunci pretendentul liberal, Gheorghe Maxim, nu a obținut decât 14%.
Pornite prin iarnă, negocierile PNL – Borfotină au trenat și, cum până la startul campaniei electorale nu mai era decât o lună și jumătate, liberalii se hotărâseră să caute o altă persoană.
Iar aici a intervenit elementul surpriză. PNL-iștii au discutat cu Radu Grigoraș, tânărul om de afaceri care a preluat de câțiva ani conducerea efectivă a companiei de transport RVG.
Fiul actualului secretar de stat de la Ministerul Transporturilor are mai multe conexiuni în Cristești. Printre altele, deține un domeniu chiar în apropierea Primăriei, iar mama acestuia este medic de familie, cabinetul fiind chiar vecin cu Primăria.
Radu Grigoraș, vechi membru PNL, ar fi acceptat de principiu, lucru care i-a cam dat planurile peste cap lui Lucian Borfotină.
Acesta ar fi dorit să își lanseze unul dintre frați în competiția pentru Primăria Cristești, care poate ar fi fost favorit în fața oricărui alt contracandidat, dar care nu ar mai fi fost așa sigur de victorie și într-o confruntare cu Radu Grigoraș.
Cum la Primăria Botoșani avea o misiune aproape imposibilă într-o confruntare cu un primar la al treilea mandat și un viceprimar la al doilea, Lucian Borfotină ar fi renunțat să își riște toată cariera politică într-o singură zi.
Astfel, revenit din concediu, a avut o întâlnire decisivă cu senatorul Costel Șoptică, în urma căreia a luat hotărârea de a candida tot la Primăria Cristești, dar din partea PNL.
De fapt, nu ar face altceva decât să revină în partidul unde și-a început cariera politică și din care a plecat în 2012 fiindcă USL nu l-a susținut pentru candidatura la Primăria Cristești.
Lucian Borfotină a intrat atunci în cursă din postura de independent și a pierdut la un număr infim de voturi în fața lui Ioan Aciobăniței, primar deja în funcție.
În 2016 s-a regăsit pe lista PSD și a câștigat detașat scrutinul.
Liberalii au ajuns astfel să-i elimine lui Cătălin Flutur un contracandidat cu experiență politică, fără să își fi dorit neapărat acest lucru, ei nominalizându-l pe Radu Grigoraș la Cristești pur și simplu pentru că nu aveau o altă variantă cu șanse reale de câștig.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL