Un număr de 19 grădiniţe noi vor fi construite în judeţul Botoşani

 

Judeţul Botoşani va avea un număr de 19 grădiniţe noi şi alte două pentru reabilitare în cadrul Programului privind Reforma Educaţiei Timpurii. Aceste unităţi vor fi înfiinţate în mai multe localităţi din judeţ şi în funcţie de numărul de copii, vor fi diferite ca şi structură, unele fiind proiectate cu un număr de 1, 2, sau 3 săli de clasă, altele chiar cu 10 săli. „La ora actuală deja sunt făcute proiectele şi probabil că mai departe va începe procedura de licitaţie pentru realizarea construcţiilor. Ştiu că două sau trei sunt deja licitate, deci în stadiu avansat. Şi e posibil să aibă termen de finalizare, unde în decembrie, ianuarie în funcţie şi de vreme, urmează sezonul rece care e mai dificil pentru construcţii”, a declarat Daniel Bucătariu, inspector de specialitate IŞJ. Programul este demarat cu aportul Ministerului Educaţiei dar şi printr-o serie de proiecte derulate prin Banca Mondială. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar susţin că deocamdată nu cunosc valoarea totală a acestor investiţii.