Patroni de magazine și baruri „răscoliți” de razii ale Poliției Botoșani

Nereguli descoperite în cadrul unei acțiuni de menținerea ordinii și siguranței publice.

 

Marți, 11 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni cu sprijinul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 6 Pomîrla și jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale. 

 

Activitățile au fost desfășurate în zona localurilor publice, fiind controlați 8 agenți economici,  legitimate peste 50 de persoane și verificate 43 de autovehicule.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 16.000 de lei și au fost confiscați peste 7 metri cubi de material lemnos. De asemenea, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.500 de lei pentru nerespectarea obligației de utilizare a caselor de marcat electronice.