Un nou muzeu, nu doar istoric, în circuitul turistic al județului

Chiar de anul acesta un muzeu din județul Botoșani ar putea deveni un nou obiectiv turistic pentru cei care vin pentru prima dată în Botoșani și nu numai.

 

La Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Popăuți, din localitatea Răchiți deși există un muzeu agricol, pentru a fi introdus în circuitul turistic al județul are nevoie de câteva modificări.

 

”Încercăm să modernizăm o clădire, așa cum ne-am propus încă din 2013, dar ele au fost întrerupte, să mutăm muzeul și să-l introducem în ciruitul turistic al județului Botoșani, deja am acoperit dacă ați văzut clădirea din față, lucrăm la ea. Sperăm ca până la sfârșitul anului, cel târziu anul următor, în funcție de bugetul pe care-l vom primi de la Academia de Științe agricole, prin Ministerul Agriculturii să reușim poate chiar anul acesta, în funcție de ce an vom avea. Acolo practic, investiția este doar din venituri proprii. Și chiar îmi doresc foarte mult să avem un muzeu nu doar cu istoria rasei  karakul de Botoșani, ci un muzeu agricol la nivelul județului Botoșani, sigur în circuitul turistic,”

Ionică Nechifor, președinte Mooldovis

 

Practic, odată ce acest muzeu se va deschide, oamenii care trec prin județul nostru pot afla mai multe despre agricultura și produsele din partea Moldovei.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store