Un nou magazin deschis la Botoşani

Deschiderea magazinului a avut loc astăzi.

 

Primul magazin Partener Enel din Botoșani a fost deschis astăzi, astfel încât clienții persoane fizice și juridice vor beneficia de un punct dedicat de vânzări și vor putea să profite de oferte personalizate pe piața liberă atât pentru energie electrică cât și pentru gaze naturale.

 

Începând de astăzi, clienții persoane fizice și juridice din zonă pot veni la punctul de vânzare din strada Teatrului, Nr. 3A, pentru a profita de consultanță de specialitate și oferte dedicate la alegerea furnizorului de electricitate și gaze naturale. Echipele activează atât în oraș cât și în zonele rurale, prin specialiști dedicați, se arată într-un comunicat de presă.

 

„Reamintim că, odată cu deschiderea către concurență a piețelor de energie, a fost implementat cadrul legal care să permită tuturor consumatorilor de energie electrică și de gaze naturale, indiferent de natura consumului (casnic sau noncasnic), să uzeze de dreptul de eligibilitate, adică să își aleagă furnizorul dorit și să încheie cu acesta contracte pentru furnizarea energiei electrice pentru locul sau locurile de consum. Schimbarea furnizorului de energie electrică de către clientul final se face în conformitate cu Ordinul ANRE nr. 105/2014, fiind un proces gratuit și nu implică modificări de ordin tehnic ale instalațiilor de utilizare.

 

În fiecare zi, între orele 9.00 și 19.00, specialiștii din punctul de vânzare vor oferi consultanță cu privire la ofertele de energie, vor prezenta produsele și serviciile Enel, vor oferi asistență pentru contractare și oferte personalizate pentru clienții persoane juridice. De asemenea, magazinul oferă și posibilitatea plății facturilor. 

 

 

În plus, clienții persoane fizice pot beneficia de serviciile cu valoare adăugată pe care Enel le furnizează, alegând unul dintre pachetele Enel Asistență, care oferă acces la servicii precum: reparații și intervenții la instalații electrice interioare, reparații de lăcătușerie, reparații ale instalațiilor de încălzire a apei, verificare tehnică a instalației de gaz, intervenții de urgență la instalația de gaz și centrala termică, verificarea centralei termice pe gaz. Pentru clienții persoane juridice, pachetul Enel Confort asigură, pe lângă tarife avantajoase, intervenție imediată în caz de deteriorare a instalațiilor electrice și verificarea anuală a prizelor de pământ. 

 

Aceste servicii oferă acces la o echipă de profesioniști pentru sprijin în reparații ale instalațiilor, oferind servicii de calitate, rapid și eficient, 24 de ore pe zi, printr-o rețea de firme specializate, administrată de compania Europ Assistance. Pentru mai multe detalii despre ofertele Enel Energie și Gaz, vă invităm în punctul Partener Enel. „ se mai arată în comunicat.

download from google play download from apple store