Un nou COD PORTOCALIU anunțat la Botoșani: ALERTĂ emisă de meteorologi

Meteorologii au emis în această dimineață o nouă atenționare de tip Cod Portocaliu.

 

Valul de căldură se menține și marți, 29 august 2023.  Conform meteorologilor, indicele temperatură - umezeală  se va situa peste pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor înregistra valori cuprinse între 37 şi 39 de grade.

 

Cum să faceți faţă căldurii?

 

  • efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;
  • evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
  • păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie;
  • nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
  • beți suficientă apă pentru a vă hidrata;
  • purtaţi pălării de soare, haine lejere de culori deschise;
  • evitați expunerea prelungită la soare;        
  • consumaţi fructe și legume proaspete.

 

Atenție:

 

  • restricționați orice activitate din care ar putea rezulta producerea unui incendiu; 
  • nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată, la distanțe mici față de locurile cu pericol de explozie sau de materiale combustibile;
  • nu expuneți la soare sau în zone supra încălzite recipiente sau rezervoare ce conțin lichide inflamabile sau gaze sub presiune;
  • pregătiți hrana prin utilizarea focului deschis doar în locurile special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți;
  • nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate;
  • nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea.

 

 Intrați pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență "FII pregătit" şi consultați ghidurile din rubrica "Fenomene meteo extreme".

 

Caniculă: https://fiipregatit.ro/ghid/canicula/

 

(Sursa foto - Știrile Pro TV)